- Unele state UE iau în considerare obligativitatea unui „paşaport de vaccinare”.
- După Danemarca, şi Grecia promovează ideea unui certificat de vaccinare.
- Grecia va propune celorlalte state membre crearea unui certificat unic european.
Dacă ai de gând să pleci în vacanță în acest an, să știi că regulile de călătorie s-ar putea schimba. Asta pentru că experţii spun că vaccinarea este unica metodă de a anihila boala. Cu toate că vaccinul nu este obligatoriu, se iau în considerare metode de constrângere.
Advertisment
Cum ar fi crearea unui paşaport de vaccinare. Danemarca lucrează deja la un certificat digital de vaccinare, care ţi-ar permite să călătoreşti nestingherit. Şi Grecia cochetează cu ideea. Şi nu vor să fie doar la ei, ci pe tot teritoriul Uniunii Europene.
„Grecia vine cu un certificat standard care atestă că un individ a fost vaccinat împotriva Covid-19. Premierul grec spune că acest document ar ușura călătoriile reduse drastic în pandemie și astfel turiștii ar fi primiție cu și mai mare ușurință. Grecia a propus acest certificat standard și președintei Comisiei Europene, care spune că este important pentru că turismul suferă, nu doar Grecia. La noi, șefa INSP a spus că fiecare stat își stabilește o listă galbenă. Klaus Iohannis nu vede cu ochi buni această propunere”, a transmis Mihaela Gîdei, corespondent Aleph News.
Recomandări
Iohannis: „Este pur şi simplu inacceptabil”
Klaus Iohannis: „Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare, care este pur şi simplu inacceptabil. Trebuie să existe un certificat de vaccinare CUT însă el trebuie să fie folosit pentru motive medicale. Să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care nu au fost încă vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun”.
„Fiecare îşi stabileşte lista galbenă. Dacă vor să plece, este problema statului unde se duc. Această adeverinţă de vaccinare poartă rolul de paşaport de vaccinare. Până când, la nivelul UE există nişte discuţii se va stabili, adică se va stabili, un format anume dedicat tuturor statelor uniunii.dra va fi doar pentru statele uniunii”, a delcarat Adriana Pistol, șefa INSP.
Partenerii noștri