• Mircea Cărtărescu s-ar afla şi anul acesta printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură
  • Candidaturile la premiile Nobel sunt ţinute secrete timp de 50 de ani
  • Recent, a fost lansat un apel pentru susţinerea candidaturii Anei Blandiana la premiul Nobel pentru literatură

Ştii că, în ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Situaţia nu s-a schimbat nici anul acesta, cel puţin potrivit editorului spaniol al scriitorului. Enrique Redel, de la Editorial Impedimenta, spune că Academia Suedeză a reţinut drept candidaţi principali anul acesta cinci nume, printre care şi cel al lui Mircea Cărtărescu.

Editorul oferă drept argumente succesul celor mai recente traduceri ale lui Cărtărescu, „Solenoid”, apărută în Franţa, şi „El cuerpo”, în Spania.

Recomandări

JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...

De altfel, potrivit unor surse din instituţia suedeză, citate de cotidianul spaniol El Pais, anul acesta au fost propuse circa 200 de candidaturi pentru premiul care va fi decernat în octombrie.

Pe această listă lungă, spun cei de la El País, în afară de Mircea Cartarescu, s-au aflat scriitori ca László Krasznahorkai, Sofi Oksanen, Liudmila Ulítskaia, Maryse Condé, Milan Kundera, Hilary Mantel şi Ian McEwan. Potrivit specialiştilor citaţi de ziarul spaniol, anul acesta premiul ar putea merge la un scriitor născut în Africa, dar „orice se poate întâmpla”.

Potrivit politicii Comisiei Nobel, identitatea celor care fac recomandări şi a candidaţilor la premii este ţinută secretă timp de 50 de ani

Considerat cea mai prestigioasă şi mai intens mediatizată distincţie literară din lume, premiul Nobel aduce la cunoştinţa publicului larg un autor şi opera sa.

Trofeul oferă promovare la scară planetară, dar şi câştiguri financiare deloc de neglijat. Anul trecut, poloneza Olga Tokarczuk şi austriacul Peter Handke au primit premiul Nobel pentru literatură pentru anii 2018 – amânat pe fondul unui scandal sexual – respectiv 2019.

Recent, Fundaţia „Doina Cornea” a lansat un apel întregii societăţi româneşti, instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor la susţinerea candidaturii Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2020.