- Părinţii abia aşteaptă redeschiderea grădiniţelor private, dar nu au nicio certitudine în acest sens.
- Deşi deocamdată autorităţile nu au luat o decizie, proprietarii de grădiniţe private au luat deja toate măsurile pentru ca acestea să se poată redeschide.
- Decizia redeschiderii grădiniţelor va fi luată după o evaluare a epidemiologilor.
Irina este doar una dintre mămicele afectate de incertitudinea redeschiderii grădiniţelor private. Lucrează de acasă, dar de la mijlocul lunii curente ar putea fi nevoită să meargă la birou. Dacă grădiniţele nu se vor redeschide, unica salvare pentru ea sunt bunicii, în grija cărora o va lăsa pe Delia, fiica ei în vârstă de 4 ani. Vestea bună pentru părinţi este că unele grădiniţe sunt deja pregătite să-i primească pe cei mici. S-au aprovizionat cu dezinfectanţi şi alte materiale de protecţie. Cât despre distanţa de un metru şi jumătate pe care copiii ar trebui să o păstreze unii faţă de alţii, este un lucru imposibil, consideră directorul educaţional al Grădiniţei „Tărâmul Cunoaşterii” din Bucureşti, Laura Niţu.
Advertisment
Uite ce spune Irina Balica, mama unei fetiţe de 4 ani: „Este o stare de incertitudine. Culmea este că mai avem voie la această stare de incertitudine doar o săptămână, ceea ce nu ne ajută. Este o perioadă foarte scurtă pentru a putea lua anumite decizii importante”.
Delia, în vârstă de 4 ani, spune că cel mai mult îi lipsesc colegii săi: „Andrei şi Dragoş, prietenii mei de la grădiniţă“.
Recomandări
„Într-un spaţiu vom desfăşura triajul. Pe rând, fiecare copil va trece prin acest triaj. Ne-am gândit la acest spaţiu întrucât este vesel şi impactul emotional asupra copiilor nu va fi atât de puternic. Amiziţionat lămpile bactericide. Acestea pot fi folosite în fiecare zi şi asigură o dezinfecţie totală a spaţiului în care se joacă copiii“, a mai explicat Niţu.
Autor: Tatiana Lipchin
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1003. Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 413. CPI emite mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
- Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, este acuzat de plănuirea unei lovituri de stat
- Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
- Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Partenerii noștri