• Larry King, legendarul om de televiziune și radio din America, a murit, sâmbătă, la vârsta 87 de ani
  • El era internat în spital
  • Larry King suferea de mai boli cardiace

Legenda talk-show-ului american Larry King a murit în spital la vârsta de 87 de ani în urma unei boli lungi, a anunțat familia sa, pe Twitter.

La începutul lunii ianuarie Larry King a fost internat într-un spital din Los Angeles, cu diagnosticul COVID-19.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Larry King, o vedetă planetară

Trebuie remarcate trei lucruri: Larry King a lucrat la CNN. Ca să devii vedetă planetară, e mai greu dacă lucrezi la TVR. Trebui să lucrezi la un post de televiziune cum era CNN-ul pe vremuri”, a spus, la Aleph News, ziaristul Ion Cristoiu.

Nu există interviu ieșit din comun fără documentare. El a fost un om amabil. Este o cotroversă la noi că autorul de interviu trebuie să fie un fel de procuror, să te întrebe „de ce au furat, de ce ești corupt”. Pentru ca interlocutorul să îți spună lucruri deosebite, el trebuie să parieze pe ecoul pe care îl au spusele”, adăugat publicistul.

Descris ca „Muhammad Ali al interviurilor televizate”, King a avut peste 50.000 de discuții de înaltă calitate cu președinți, lideri mondiali, celebrități de la Hollywood și vedete ale sportului pe parcursul carierei sale, care s-a întins pe parcursul a șase decenii.

Stilul de conversație ușor al lui Larry King l-a adus în fața fiecărui președinte american și a primei doamne de la Richard Nixon până în prezent.

El a realizat interviuri emblematice cu persoane cu notorietate începând cu Dalai Lama, Mihail Gorbaciov, Eleanor Roosevelt, Bill Gates, Vladimir Putin și Margaret Thatcher până la Marlon Brando, Mick Jagger, Michael Jordan, George Clooney, Lady Gaga, Bette Davis, Jackie Gleason, Al Pacino, Malcolm X, Monica Lewinsky, Audrey Hepburn, Sammy Davis Jr, Bob Hope, Martin Luther King Jr, Paul McCartney, Bobby Kennedy, Barbra Streisand , Michael Jackson, Martha Stewart, Elizabeth Taylor și Oprah Winfrey.

Larry King a devenit cunoscut în anii 1970 cu programul de radio „The Larry King Show”, care a avut loc între 1978-1994.

Deocamdată, nu se ştie care a fost cauza decesului

Nu am făcut nimic pentru bani, nu am intrat în această industrie pentru bani. Dacă mă întrebi cui din istorie i-aş lua interviu cu siguranţă aş avea un interviu cu Lincoln, aş vrea să îi iau interviu lui Hristos şi Hitler”, spunea Larry King.

Larry King a fost unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori și oameni de radio din toate timpurile. El şi-a dedicat întreaga viaţă carierei şi publicului său.

Am aflat că, cu cât m-am retras mai mult, pun întrebări bune, ascult răspunsurile, îmi pasă de oaspete, cel mai mare compliment pe care îl poţi obţine, a spus senatorul orrin, faci să dispară camera”, spunea omul de televiziune.

Margareta Nistor a vorbit cu drag despre legenda televiziunii americane.
Când a vrut să renunțe pentru prima oară la meseria lui, a stârnit un val de revolte care l-au făcut să revină pe sticlă.

A fost un personaj în sine. I-a plăcut foarte tare mai degrabă, să fie actor decât să fie un simplu intervievator. E într-adevăr un rege al televiziunii. Cred că lumea va fi mai tristă fără el”, a afirmat Irina Margareta Nistor, critic de film.

Adrian Năstase a răspuns întrebărilor lui Larry King

Poate nu ştiai, dar Adrian Năstase a fost singurul politician român care a avut un interviu cu Larry King. Uite ce spune fostul premier despre experienţa trăită.

„Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acea întâlnire din studioul de la New York în care i-am răspuns la întrebari. Larry King a fost şi rămene o legendă a televiziunii, a dialogului politic.

El rămâne prin vocea lui, prin siguranţa cu care ştia să pune întrebări, prin sistemul de documentare. Rămâne cu aceasă lumină extraordinară a unui stil de televiziune documentat şi puternic cu impact deosebit.

Mă bucur că am reuşit să fac atunci acel interviu, iată sunt 20 de ani de atunci, dar îmi aduc aminte cu emoţie”, a spus Adrian Năstase

Larry King, o carieră de șase decenii

Timp de 25 de ani, ea găzduit emisiunea „ Larry King Live pe CNN.” Ultimii ani ai vedetei au fost dificili pe multe planuri. În 2020 artistul și-a pierdut doi copii și a depus actele pentru divorțul de cea de-a șaptea soție.

King, a cărui carieră s-a întins pe mai mult de șase decenii, a avut diabet de tip 2 și a suferit de cancer pulmonar, angina și atacuri de cord în ultimii ani, scrie Sky News.