• Concertul Celine Dion, de la București, programat pentru 29 iulie, a fost reprogramat pentru anul viitor
  • Celine Dion va cânta în data de 25 iulie, au anunțat, miercuri, organizatorii
  • Celine Dion a transmis un mesaj pentru cei care o așteptau la concert, spunând că acum nimic nu e mai important ca sănătatea

Potrivit organizatorilor concertului Celine Dion, biletele achiziționate pentru data de 29 iulie 2020 își păstrează valabilitatea pentru 25 iulie 2021 și vor putea fi folosite pentru acces în ziua reprogramării evenimentului.

Participanții la eveniment beneficiază în continuare de toate drepturile conferite de biletul de acces achiziționat și se supun regulamentului organizatorului, termenilor sși condițiilor distribuitorului de bilete și dispozitiilor art. 32 din OUG nr. 70 din 14 mai 2020“, spun organizatorii, pe pagina de Facebook.

Și Celine Dion a transmis un mesaj pentru fanii săi: „Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea și siguranța tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă în timpul pandemiei, iar inima mea se îndreaptă spre toți cei care au suferit. Știu că până la urmă vom trece de asta împreună și vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre… abia aștept să când din nou cu voi toți. Aveți grijă de voi… ne vedem curând“.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1