• Guvernul britanic cere UE soluții pentru evitarea controalelor la frontiera dintre Irlanda de Nord și restul Marii Brtianii
  • Bruxellesul a avertizat că ar putea institui controale în porturile nord-irlandeze
  • Provincia Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda

Guvernul Boris Jonhson a cerut Uniunii Europene soluţii pentru evitarea controalelor la limita administrativă dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, în contextul tensiunilor post-Brexit.

Pe fondul disputelor privind transferul unor vaccinuri în afara Uniunii Europene, Bruxellesul a avertizat că ar putea institui controale în porturile nord-irlandeze. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului post-Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene.

Guvernul britanic cere Comisiei Europene să prelungească perioada tranzitorie

Premierul Boris Johnson a acuzat Uniunea Europeană că a „subminat” Acordul post-Brexit, dar, în acelaşi timp, Guvernul britanic a cerut Comisiei Europene să prelungească până în 2023 perioada tranzitorie, care facilitează tranzitul între provincia Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, informează BBC News.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Aranjamentele care se aplică în prezent supermarketurilor şi furnizorilor ar trebui prelungite până cel puţin pe 1 ianuarie 2023”, i-a cerut Michael Gove, ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, lui Maros Sefcovici, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză.

Însă premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a avertizat că „nu este suficientă eliminarea pe termen scurt a unor obstacole”. „Trebuie să găsim soluţii sustenabile, funcţionale şi de lungă durată”, a subliniat Arlene Foster.

La rândul său, premierul Irlandei, Simon Coveney, a afirmat că ameninţarea Uniunii Europene privind instituirea controalelor vamale a fost „o greşeală care nu ar fi trebuit să se întâmple”.

Guvernul Marii Britanii a fost nevoit să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.