• Ca urmare a ultimelor decizii luate de autorități, luni, 15 iunie se redeschid grădinițele, creșele și after-school-urile, inclusiv cele de stat
  • Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului, a anunțat că decizia de redeschidere a unităților de învățământ de stat este la autoritățile locale
  • Recomandarea Guvernului este ca activitățile să fie reluate cu respectarea regulilor

Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului, a anunțat că, datorită măsurilor de relaxare care vor intra în vigoare din 15 iunie, parinții își vor putea duce copiii la creșe, grădinițe și after-school, chiar și la cele de stat, în anumite condiții.

„Potrivit acestui nou cadru de reglementare, începând cu 15 iunie părinții vor avea posibiliattea să ducă copiii la creșe, grădinițe și after-school indiferent dacă sunt de stat sau privat. Aceste activități să fie reluate cu pastrarea regulilor de protectie sanitara, distantare sociala. Sigur că în cazul creșelor, grădinițelor de stat, acestea sunt la nivelul deciziei autorităților locale”, a declarat Dancă.

Concediul de creştere a copilului a fost prelungit pentru angajaţii care actrivează în domenii unde continuă restricţiile pe perioada stării de alertă, printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, a spus, vineri, şeful Cancelariei, Ionel Dancă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„A fost adoptată o OUG în domeniul protecţiei sociale. Aici Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a iniţiat un act normativ care, pe de o parte, vine să reglementeze prelungirea unor facilităţi acordate persoanelor pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă, iar pe de altă parte să permanentizeze o serie de proceduri instituire în această perioadă, măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale”, a spus Dancă.

Astfel, indemnizaţia pentru creşterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada primirii acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, se prelungeşte până la 31 decembrie 2020. La fel se va întâmpla şi în cazul stimulentului de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc săs se angajeze după încheierea acestei perioade.

„Potrivit acestor prevecderi, impactul acestor măsuri este de aproximativ de 13 milioane de lei, pentru două luni, în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane în situaţia în care această indemnizaţi, aşa cum cunoaşteţi, este de 2.200 de lei. Pentru stimulentul de inserţie, se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane şi acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei, estimat pentru o perioadă de două luni”, a spus Dancă.