• Luni dimineaţă, Anisie a promis că astăzi, 15 iunie, vor fi gata normele metodologice referitoare la deschiderea grădiniţelor.
  • Deşi Guvernul a anunţat că din 15 iunie pot fi redeschise creşele, grădiniţele şi after-school-urile, pe perioada vacanţei de vară, Ministerul Educaţiei a oprit procesul în ultima clipă.
  • În lipsa normelor de la Ministerul Educaţiei, directorii au aranjat grădiniţele după cum au considerat că este bine.

UPDATE PSD: Redeschiderea grădiniţelor devine noua farsă liberală

PSD a transmis, luni, că „redeschiderea grădiniţelor devine noua farsă liberală”, având în vedere că normele sanitare pentru deschiderea acestora nu au fost publicate încă. „Pentru copii şi familiile lor, România este în zodia IohanNICHT!”, mai apreciază social-democraţii

UPDATE Anisie: Luni vor fi gata normele metodologice referitoare la deschiderea grădiniţelor

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a dat asigurări că luni vor fi finalizate normele metodologice cu privire la deschiderea grădiniţelor, iar odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, unităţile de învăţământ preşcolar vor putea fi deschise.

„Suntem trei ministere implicate în realizarea acestor norme metodologice. Ministerul Educaţiei a realizat partea în care sunt menţionate activităţile pe care trebuie să le desfăşoare în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar cadrele didactice, urmând ca şi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii să completeze cu elementele specifice pentru aceste domenii. Azi cu siguranţă vor fi gata normele metodologice”, a spus Monica Anisie, la Digi 24.

Conform sursei citate, grădiniţele se vor putea deschide odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Cu siguranţă în momentul în care normele vor fi publicate în Monitorul Oficial se vor deschide aceste unităţi de învăţământ particular. Pentru unităţile de învăţământ de stat deja am anunţat că, începând de astăzi (luni – n.red.) se pot depune cererile la unităţile de învăţământ preşcolar pe care copilul a frecventat-o până la momentul pandemiei”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Potrivit deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, de luni ar fi trebuit să se deschidă creştele, grădiniţele şi afterschool-urile.

Duminică, însă, ministrul Educaţiei a spus că normele metodologice pentru ca acest lucru să se întâmple nu sunt gata, motiv pentru care aceste unităţi de învăţământ rămân închise.