• Klaus Iohannis a chemat CNCD în instanță, la Curtea de Apel București
  • Președintele vrea ca amenda de 5.000, pe care a primit-o pentru declarațiile referitoare la maghiari, să fie anulată
  • PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis a acuzat social democraţii că „au vrut să dea Ardealul Ungurilor” în complicitate cu Viktor Orban

Klaus Iohannis a contestat in instanta amenda de 5000 lei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmatiile referitoare la maghiari. Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis, în luna mai, a ieşit la declaraţii şi a acuzat social democraţii că „au vrut să dea Ardealul Ungurilor” în complicitate cu Viktor Orban. Declaraţiile au fost date când proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut tacit prin Camera Deputaţilor. După scandal, proiectul a picat la votul final.

Preşedintele a anunţat chiar de când a primit amenda că va cere anularea în faţa judecătorilor.

Recomandări

CHINA VREA XI DIN RUSIA
FICO SE OPUNE UE
RUSIA NU VREA PACE
CE ȘTII DE RUSALII?
CE FACI DE RUSALII?
ZIUA OCEANELOR