Bursa de la Bucureşti a ajuns la finele lunii decembrie 2020 la un număr de 65.637 de investitori, în creştere cu 7,2% sau 4.400 de investitori faţă de T3/2020, arată cele mai recente date ale Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).

Astfel, numărul de investitori a ajuns la cea mai ridicată valoare din T4/2016 (66.493) încoace, adică de la listarea furnizorului de servicii medicale private MedLife (M), prima mare companie privată care se lista după o pauză de opt ani, potrivit datelor agregate de Ziarul Financiar.

Pe parcursul anului 2020 circa 12.000 de investitori au început să tranzacţioneze la bursa de la Bucureşti, în contextul în care preţurile scăzute au fost văzute ca oportunităţi, iar brokerii au început să permită deschiderea de conturi online chiar şi cu un selife cu buletinul.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De asemenea o contribuţie importantă la creşterea numărului de investitori din anul pandemiei a avut-o şi programul de vânzare de titluri de stat Fidelis, cel prin care Ministerul Finanţelor a atras 4,4 mld. lei de la micii investitori la dobânzi chiar şi de 4,4% pe an.