• Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul mitei de 800.000 de dolari.
  • Dosarul este unul mai vechi, faptele fiind din urmă cu 14 ani.

În urmă cu doi ani, DNA a solicitat avizul Senatului pentru umărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, în acest dosar, dar cererea a fost respinsă.

Procurorii DNA au anunțat, miercuri, trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care era premier. Mai exact, în perioada 2007-2008, Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță.

În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dosarul a fost trimis pre ÎCCJ

„Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.

Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).

Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).