• Un studiu arată că persoanele peste 65 de ani sunt mai predispuse la reinfectarea cu Covid
  • Cei sub 65 de ani sunt imuni în proporţie de 80%, timp de cel puţin şase luni, arată studiul

Un nou studiu arată că persoanele în vârstă, care au fost infectate cu Covid-19, au şanse mai mari să se reinfecteze cu virusul, relatează The Guardian.

Studiul realizat în Danemarca a constatat că persoanele sub 65 de ani au avut o imunitate de 80% timp de cel puţin şase luni împotriva Covid, însă procentul a scăzut până la 47% pentru persoanele trecute de 65 de ani.

Oamenii de ştiinţă au declarat, în urma studiului, că este vital să fie luate măsuri pentru protejarea persoanelor în vârstă, care sunt mai predispuse să moară din cauza Covid.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

„Studiul nostru confirmă ceea ce alte persoane au sugerat: Reinfectarea cu Covid-19 este rară la persoanele tinere şi sănătoase, iar persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a fi reinfectate”, a declarat dr. Steen Ethelberg de la institutul Statens Serum.