• OMS crede că a identificat originea COVID-19.
  • Investigația experților a durat mai multe luni.
  • Potrivit lor, fermele de animale sălbatice din China sunt sursa pandemiei de COVID-19.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) crede că a identificat originea COVID-19, după o investigație care a durat mai multe luni. Concluzia organizației este că, cel mai probabil, fermele de animale sălbatice din China sunt sursa pandemiei de COVID-19, potrivit Live Science.

Fermele la care se referă OMS se află în sudul Chine, mai exact în apropierea provinciei Yunnan. Acestea furnizau animale vânzătorilor din piața de fructe de mare Huanan din Wuhan, unde au fost descoperite primele cazuri de COVID-19, a declarat Peter Daszak, care a făcut parte din echipa OMS care a călătorit în China. OMS susține că multe dintre animalele din aceste ferme ar fi fost infectate cu SARS-CoV-2 de la liliecii din zonă. OMS a mai anunțat că va prezenta un raport în acest sens, în următoarele săptămâni.

Virusul scăpat din laboratorul din Wuhan, un mit pentru OMS

O echipă de experți a OMS s-a deplasat în China în luna ianuarie pentru a ancheta modul în care a apărut pandemia de coronavirus. Printre alte multe teorii ale conspirației, privind originea virusului, se numără și aceea conform căreia virusul care a infectat până acum peste 120 de milioane de oameni și a ucis alte 2,6 milioane de persoane din toată lumea a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan, dar OMS a respins această ipoteză.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Cocluzia finală a cercetătorilor fiind: virusul provine de la lilieci și a ajuns la oameni printr-o altă specie de animale.

Și OMS susține această teorie, cum că virusul a plecat de la lilieci din sudul Chinei, a trecut la animalele din ferme și apoi a ajuns la oameni.

Fermele de animale sălbatice fac parte dintr-un proiect pe care guvernul chinez îl promovează de 20 de ani pentru a ajuta populația rurală să scape de sărăcie și pentru a echilibra diferențele dintre rural și urbană, a mai spus Peter Daszak.

OMS nu știe ce animal a transmis virusul de la lilieci la oameni

„Ei iau animale exotice, cum ar fi zibete, porci spinoși, pangolini, câini raton și șobolani de bambus, pe care le cresc în captivitate”, spune expertul OMS.

În februarie 2020, China a închis aceste ferme, probabil pentru că guvernul chinez credea că fac parte din calea de transmisie de la lilieci la oameni, a spus Daszak.

Multe dintre aceste ferme au animale care pot transmite coronavirusuri, inclusiv zibete și pangolini. Majoritatea sunt situate în sau în apropiere de provincia Yunnan din sudul Chinei, unde oamenii de știință au descoperit anterior un virus al liliecilor care este similar în nproporție de 96% cu SARS-CoV-2, potrivit NPR. Cert este că OMS încă nu știe ce animal a transmis virusul de la lilieci la oameni, precizează sursa citată.