- Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii.
- Metrorex a anunțat joi că a notificat firma care administrează spațiile comerciale din stațiile de metrou să le elibereze până în 2 aprilie.
- Potrivit companiei, acestea pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea regulilor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgență.
Sute de angajați au coborât vineri dimineața în subteran și au blocat activitatea metroului bucureștean, la îndemnul sindicatului condus de fostul senator PSD Ion Rădoi. Sindicalistul nu s-a aflat printre protestatari, dar le-a transmis prin telefon celor care scandau „Rădoi e alături de voi!”. Oamenii au răspuns: „Nu cedăm! Unitate!”.
Advertisment
Protestul vine la doar o zi după ce Metrorex a anunțat joi că a început „curățenia de primăvară”, iar noul director numit la metrou, Ștefan Paraschiv, a transmis o somație către firma sindicatului condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi să dezafecteze „în regim de urgență” spațiile comerciale pe care le administrează în stațiile de metrou din Capitală.
Recomandări
Spațiile comerciale de la metrou au ajuns să fie administrate de către sindicat, care încasează 75% din chirii, însă contractul efectiv a expirat încă din 2018, potrivit ministrului Transporturilor.
În replică la somația Metrorex, liderul de sindicat Ion Rădoi a declarat că acțiunea este una de intimidare și că solicitările nu pot fi puse în aplicare întrucât există un proces pe rol pe tema spațiilor comerciale.
„Este o acțiune la intimidare. Noi ne aflăm în proces, iar dosarul este pe rolul Tribunalului București, Secția Comercială. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive nu se poate aplica ceea ce visează administrația. Nu au cum să evacueze. Doar n-o să dea oamenii afară cu buldozerul. În plus, peste 80% din spații sunt construite de Sindomet”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.
Firma Sindomet Servcom SRL, deținută în proporție de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) al cărui președinte este fostul parlamentar PSD Ion Rădoi, „a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Al doilea contract era pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”, explica ministrul Transporturilor Cătălin Drulă în luna februarie.
Partenerii noștri