• Lucian Bode, despre greva de la metrou: E inadmisibil să îți bați joc de mii de bucureșteni
  • Lucian Bode spune că protestul este ilegal
  • Lucian Bode: „Acest conflict trebuie să înceteze de urgență”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune, despre sesizarea Metrorex, în care sindicaliștii care protestează la metrou sunt acuzați de sabotaj și de terorism, că a fost trimisă DIICOT, fiind de părere că este inadmisibil „să-ți bați joc de mii de bucureșteni în plină pandemie”.

„E inadmisibil să-ți bați joc de sute de mii de bucureșteni în plină pandemie, să nu te intereseze de prevederile legale și să te ascunzi în spatele acestui așa zis conflict spontan”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

El spune că protestul este ilegal.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

„Legea este lege pentru toți. În condițiile în care îți asumi să declanșezi să provoci un protesc, fie el și spontan, trebuie să știi că în stare de alertă acest lucru este ilegal. Când declanșezi un conflict de muncă în ceea ce privește transportul public cu metroul, trebuie să știi că ai obligația legală să asiguri minim o treime din transport. Din păcate, aceste lucruri au fost desconsiderate, iar în consecință vor suporta prevederile legale în vigoare. Înțeleg că există o solicitare Metrorex, care a ajuns la noi și am trimis-o de urgență la DIICOT. (…) A venit o plângere din partea Metrorex în care îi acuză pe cei care participă la acest protest de sabotaj, de terorism”, adaugă ministrul de Interne.

El afirmă că aceste încălcări ale legii trebuie clarificate în instanță.

„Acest conflict trebuie să înceteze de urgență. Legea trebuie să fie aplicată. Aceste încălcări ale legii vor trebui clarificate în instanță”, conchide Bode.