• Stanislav Trifonov este cântăreţ şi vedetă TV, iar partidul lui e pe locul doi la alegerile din Bulgaria
  • În 2000, un sondaj al simpatiei persoanelor publice arăta că Florin Călinescu era înaintea președintelui Constantinescu în topul popularității
  • Și Dan Diaconescu a candidat la preşedinţia României

De la Entertainment la Politică nu e decât un pas. În Bulgaria, un partid condus de cântăreţul şi vedeta TV Slavi Trifonov a ieşit pe locul doi la alegerile de ieri. Partidul denumit „Există un Astfel de Popor” e un fel de AUR de la noi, anti-elite, anti-sistem.

Trifonov ne aminteşte de Vladimir Zelenski, care a câștigat în 2019 președinția Ucrainei. Actorul Zelenski a devenit cunoscut după un rol cu multe cuvinte necenzurate.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În România, controversatul jurnalist Dan Diaconescu a anunțat în 2010 că va candida la președinție după ce a înființat „Partidul Poporului”. Dar, cu zece ani înainte, în 2000, un sondaj al simpatiei persoanelor publice arăta că Florin Călinescu era înaintea președintelui Constantinescu în topul popularității.

Întrebat de ce nu a candidat la președinție în acel moment, Călinescu a mărturisit, la Aleph News: „Îmi era foarte drag Pro TV-ul atunci, m-am sfătuit cu adeptul meu, Adrian Sârbu, și am hotărât să lăsăm președinția și politica pe seama impostorilor, iar noi să continuăm să construim un brand puternic“.

Florin Călinescu: „Pentru mine totul este ca în rafting“

Actorul și omul de televiziune spune că nu îi pare rău pentru decizia luată și își compară viața cu raftingul: „Niciodată în viață nu îmi pare rău, că e un sport foarte frumos care se cheamă rafting, și nu poate să îți pară decât bine când ajungi la sfârșit fără să ai capul spart sau, doamne ferește, șira ruptă. Eu, de când mă știu, fac rafting, că e teatru, cinema, televiziune, politică, cetățenie și așa mai departe, pentru mine totul este ca în rafting“.

Nu sunt actorii mai buni în politică. Contează să fii bun comunicator, nu ține neapărat de o încadrare în cartea de muncă. Dacă ești bun comunicator, poți să transmiți anumite mesaje, fie ele și în politică“, spune Călinescu.

Răspunsul lui Florin Călinescu, întrebat dacă s-ar întoarce în politică

Ești curios dacă Florin Călinescu s-ar întoarce în politică? Ei bine, acesta a mărturisit: „Nu mă consider un mare creier politic sau un mare gânditor, nu sunt Churchill, de Gaulle sau Cicero, problema este că pentru oameni contează astăzi foarte tare mijlocul mijlocul de comunicare, când sunt bombardați cu informație profesionistă, pe TV, radio și internet, iar cei care vor să transmită mesajele pot să o facă“.

Mâine, poimâine, pot să devin un fel de Ion Cristoiu sau CTP, cu adevărat profesionist și important pentru populație“, a mai spus Călinescu.