Administraţia Biden a propus un nou model pentru impozitarea multinaţionalelor, cerând ca cele mai mari companii ale lumii să plătească taxe către guvernele naţionale pe baza vânzărilor realizate în fiecare ţară ca parte a unui acord privitor la introducerea unei taxe minime la nivel mondial, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

În cadrul unor documente trimise către cele 135 de ţări care negociază impozitarea la nivel internaţional în cadrul reuniunii OCDE din Paris, Trezoreria americană a prezentat un plan care ar viza profiturile globale ale celor mai mari companii, incluzând marile grupuri tech americane, indiferent de prezenţa fizică a acestora într-o anumită ţară.

Planul are rolul de a accelera negocierile din cadrul OCDE, organi­zaţia internaţională a ţărilor bogate, cu promisiunea unui sistem internaţional de impozitare mai stabil care ar stopa proliferarea taxelor digitale naţionale şi practicile de evaziune fiscală şi transferare de profituri îmbrăţişate de multe multinaţionale.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Planul americanilor vine în condiţiile în care Casa Albă cere o majorare a taxelor corporate în SUA cu aproximativ 2.500 mld. dolari în următorii 15 ani pentru finanţarea unor investiţii de peste 2.000 de miliarde de dolari în infrastructură, energie verde şi producţie.

După aproape un deceniu, negocierile OCDE privind taxele au fost împărţite pe doi piloni. Primul vizează sta­bilirea unui nou re­gim privind impo­zi-tarea celor mai mari mul­ti­naţionale, în timp ce cel de-al doilea se adre­sează problemei in­tro­ducerii unei taxe mini­me la nivel global, pe care SUA o vor la 21%, mai ridicată decât cea discu­tată până acum la OCDE, mai apro­piată de 12,5%.

Dacă planul american este acceptat, alte ţări îşi vor putea creşte veniturile de la marile grupuri tech americane şi alte multinaţionale care au operat în jurisdicţiile lor, dar nu au plătit suficient în contul taxelor.

O soluţionare rapidă ar trimite unde de şoc la nivel internaţional, crescând veniturile guvernelor care se luptă să-şi reclădească economiile după pandemie, notează Bloomberg.

Propunerile au fost ferm susţinute de Mario Dragi, premierul italian, care prezidează de asemenea reuniunea G20 din acest an, potrivit FT. Nadia Calvinio, vicepremierul spaniol pentru economie, a declarat că se aşteaptă să se ajungă la un acord în vară. Şi ministrul italian de finanţe Daniele Franco a arătat economiile G20 speră să fi ajuns la un acord cu privire la taxe până la reuniunea din iulie.

Germania şi Franţa au salutat propunerile americanilor, în timp ce Irlanda, o ţară cu taxe reduse, s-a declarat rezervată, potrivit Reuters.

Ministrul irlandez de finanţe Paschal Donohoe şi-a exprimat temerile privitoare la modul în care o rată mimină la nivel mondial va afecta o economie mai mică precum cea a ţării sale, care a ales un model de taxe reduse pentru a atrage investiţii internaţionale.