• Alin Stoica a declarat marți seara că a aflat de ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților din Monitorul Oficial.
  • Stoica a respins ideea intrării Capitalei în carantină, într-o intervenție telefonică la Antena3, spunând că decizia carantinării se bazeză și pe alte criterii.
  • Ordinul, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat marți seara că a aflat de ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților din Monitorul Oficial.

Stoica a respins ideea intrării Capitalei în carantină, într-o intervenție telefonică la Antena3, spunând că decizia carantinării se bazeză și pe alte criterii, economice sau demografice. „Decizia este luată în baxa unor factori mai complecși”, a spus prefectul.

Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ordinul, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

Premierul Florin Cîțu nu și-a dat acordul pe ordin. „Nimeni nu știa ca urmează sa se publice acest ordin și că se publica în aceasta formă, respectiv nu a existat un acord în acest sens”, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.