• Parlamentul European a votat acordul comercial post-Brexit
  • MEP: „Este cel mai bun acord posibil, pentru cea mai proastă decizie posibilă”
  • MEP: „Acordul este un răspuns la un eșec”
  • Un patron de agenție imobiliară din UK se plânge că afacerea lui moare

Parlamentul European a votat acordul commercial post-Brexit încheiat între Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Acordul funcționa cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie. Majoritatea membrilor Parlamentului European privesc acordul ca un rău necesar.

Englezii nu mai sunt așa de încântați de ieșirea din Uniunea Europeană. Încep să resimtă efectele Brexitului. Marius este patronul unei agenții imobiliare din UK. Se plânge că afacerea i se prăbușește. Nu mai are clienți.

„Înainte aveam mulți (n.r. clienți) români, mulți lituanieni, mulți ruși. Acum, după Brexit clienții vin, doar unul – doi pe lună. Guvernul cere multe documente și este foarte greu. Multe proprietăți rămân goale”, a spus Marius Marcinkevicius.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Sunt și britanici care regretă votul pro-Brexit. Ian Perkes este un negustor de pește a cărui afacere se bazează în totalitate pe exporturile către Europa. De când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, cu un acord comercial de ultimă oră în decembrie, afacerea sa a fost pusă în pericol.

„Dacă aș putea să dau ceasul înapoi aș mai vrea să ieșim? Bineînțeles că nu. Pentru viitorul familiei mele. Eu și mulți alții, poate am făcut o greșeală”, a spus Ian Perkes.