• Vicepremierul Dan Barna prezintă, în mesajul de Paște, un brad din curtea casei socrilor săi, cândva lovit și cu o parte a tulpinii ruptă, acum „renăscut”.
  • Dan Barna: „Trebuie să găsim în noi puterea să mergem mai departe, chiar dacă mulți dintre noi trecem prin vremuri grele”.

„În prima fotografie este un brad de curte din grădina socrilor mei. Pare sănătos și firesc, așa și este. Acum. Cu doi ani în urmă însă, în contextul unor lucrări, a fost lovit și i s-a rupt partea de sus a tulpinii, aproape de la jumate. Credeam că se va usca sau va rămâne un arbore ciunt și chinuit. Ceea ce s-a întâmplat ține și de aceea vă spun povestea acum, de miracol, pentru cei mai credincioși, sau de fabuloasa putere de supraviețuire a vieții în natură, pentru cei mai puțin credincioși: după ce tulpina cu vârful rupt a căzut, una din cele patru crengi ale crucii mediane a bradului și-a spus probabil: <Eu de astăzi am alt destin, nu mai sunt creangă laterală, mă fac tulpină și vârf, nu mai cresc în lateral, ci vertical. Brad fără vârf nu se poate>. Și exact asta s-a întâmplat”, scrie Barna pe Facebook.

Apoi, vicepremierul prezintă alte imagini cu creanga care s-a curbat și a devenit tulpina din care continuă azi să crească alte crengi, ca și cum nimic rău nu s-a întâmplat vreodată.

„Paștile de anul acesta sunt exact despre cum fiecare dintre noi și cei de aici și cei aflați departe de familie sau de țară care ar fi vrut să fie lângă cei dragi, dar nu au putut, înțelegem că trebuie să găsim în noi puterea să mergem mai departe chiar dacă mulți dintre noi trecem prin vremuri grele. Nu suntem prima generație care trebuie să o facă. Părinții și bunicii noștri au avut și ei încercările lor cu război, crize, secete sau inundații. Cu sacrificii, cu îndârjire, cu răbdare și nădejde au trecut peste ele. Vom trece și noi peste curbura de destin a vieților noastre pe care ne-o impune această pandemie, precum bradul din imagine care a găsit calea să meargă vertical mai departe”, scrie Barna.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Acesta își încheie mesajul pe un ton optimist: „curând vom putea iar să călătorim, să cunoaștem oameni noi, să ne trimitem copiii la școli, să trăim viața așa cum ne-o dorim fiecare. Voie bună prieteni! Sărbători de Paște și o noapte de Înviere cu bucurie în suflet vă doresc”.