„Șșșt! Ai grijă ce zici”, „Vezi să nu strici” –
Frici normale într-o țară de „pisici”,
Din blocul est-european, fost comunist,
Frici care dezvăluie un mindset foarte trist.
Frici care țin în viață niște rămășițe,
Adânc implantate, sub zâmbet și fițe,
Frici care nici măcar nu mai par „frici”
Ci doar „chestii de bun simț”, ca să nu pici,
Pe partea greșită a cuiva important,
Căci, adevărul, de regulă, e deranjant.
Constant încerc să reamintesc, tuturor,
Că, deși e democrație, frica are un sonor
Ce încă e peste sonorul libertății și dreptății,
Iar asta duce doar la regresul societății.
Nimic bun nu vine din cenzură,
Nu există democrație, cu pumnul în gură,
Libertatea presei e mai presus de frici,
Mulțumită libertății presei mă aflu și eu aici,
E vorba de adevăr, de transparență, de relatat,
De spus și ce-i incomod dar ajută la evoluat,
E vorba de a pune toate datele în balanță,
De a privi obiectiv, din orice unghi, de la distanță,
Și de a ține la adevăr, nu la cine-i cine,
Într-o lume de fake news și de fake bine.

Amintindu-vă că libertatea presei nu e doar importantă pentru democrație, ci ESTE democrație, în sine,
Cosmin Dominte – artist în slujba exprimării libere.

Recomandări

PREMIERĂ MONDIALĂ ÎN AVIAȚIE
TU CE VIN BEI LA MASAS FESTIVĂ?
MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
CARE SUNT NOUTĂȚILE ÎN AI?
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA