• Numărul persoanelor care și-au pierdut viața din cauza virusului este un mister
  • Comunicarea oficială a Guvernului are o diferență de 1.000 de decese
  • Lista oficială arată că peste 29.000 de oameni au murit din cauza COVID-19

Au trecut cinci zile de când așteptăm de la ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, să ne spună care este cifra reală a celor care au murit din cauza COVID-19. Ministrul a primit deja un raport, dar concluziile nu au fost făcute publice.

Ne așteptăm ca numărul celor care au murit de COVID-19 în mod real să fie mai mare decât cel pe care l-am aflat din comunicarea oficială a Guvernului. Avem, pe lista oficială, puțin peste 29.000 de oameni care și-au pierdut viața din cauza virusului.

Ioana Mihăilă a spus, la un moment dat, că din cauza unor erori de raportare ar putea fi o diferență de în jur de 1.000 de decese. Că au greșit spitalele, că au greșit cei care au centralizat, nu știm deocamdată. Știm însă că Ioana Mihăilă nu era în București când a fost predat raportul. S-a întors însă luni și de atunci așteptăm și să ne spună ce a aflat.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Era nevoie de o comisie de anchetă?

După ce a fost demis, Vlad Voiculescu a spus că nu sunt corecte cifrele raportării, dar că nu a reușit să finalizeze o anchetă pe care o începuse. A urmat un schimb de replici cu premierul Florin Cîțu, care a susținut că nu există o comisie în Ministerul Sănătății care să se ocupe de așa ceva și apoi, după ce a fost numită, Ioana Mihăilă a anunțat că va face lumină pe acest subiect și a înființat o comisie oficială. A fost propusă și o comisie de anchetă parlamentară, dar înființarea ei a fost respinsă la vot. Între timp, nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm:

  • Câți oameni au murit din cauza COVID-19 în România?
  • Au fost erori de raportare a deceselor de COVID-19?
  • Cine a validat rezultatele transmise de spitale?
  • Cum putem fi siguri că sunt corecte cifrele oficiale pentru COVID-19?
  • Care este imaginea reală a epidemiei de COVID-19 din România?