• Comisiile din Parlament și-au dat acordul pentru 5G în România
  • Împotrivă au votat doar senatorii AUR
  • Iulia Scântei: Vom putea utiliza cele mai înalte tehnologii
  • Nicoleta Pauliuc: Proiectul este o soluție la adresa securității naționale
  • Mircea Dăneasă: România ar putea intra în procedura de infringement

Suntem tot mai aproape de implementarea rețelelor 5G în România. Proiectul de lege se află în Parlament și așteaptă să fie votat de Senat.

„Vom putea să beneficiem de serviciile și echipamentele la nivel domestic, dar implicațiile sunt la nivel macro pentru întreaga societate, având însă în lege anumite bariere legislative care sunt menite să protejeze în ansamblu statul român”, a spus Iulia Scântei, Președintele Comisiei Juridice a Senatului.

Președintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, spune că proiectul este o soluție pentru securitatea națională.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„E foarte important să înțelegem că în momentul în care vorbim de securitate, vorbim de bunăstare. Deci sunt două concepte care sunt mână-n mână. Iar astăzi, prin proiectul de lege noi am pus bazele securității”, susține Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare din Senat

Senatorii AUR nu sunt de acord cu 5G-ul. Mircea Dăneasă a făcut o comparație între proiectul nostru de lege de 8 pagini, și cel german care are 115 pagini.

„Dacă acest proiect va deveni lege, suntem pasibili de infringement, iar legea nu va fi operativă. În plus, această lege care conține un număr de câteva pagini, trebuia să aibă anterior o documentare mult mai serioasă”, crede Mircea Dăneasă, senator AUR.