• Președintele român a spus că România are multe de învățat de la Estonia și este optimist în ceea ce privește colaborarea în acest domeniu
  • Klaus Iohannis a menționat că în cadrul vizitei, joi, va merge la centrul în care estonii le arată musafirilor cum văd ei aici, în Estonia, sistemele de e-guvernare, e-servicii și securitatea acestora

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Estonia este mult înaintea țării noastre în ceea ce privește digitalizarea și e-guvernarea și a spus că va încuraja responsabilii români să îi contacteze pe cei estoni.

Iohannis a fost întrebat, în cadrul vizitei sale în Estonia, cum poate România să se inspire din sistemul de e-guvernare estonian pentru modelarea propriului sistem digital, ținând cont și de faptul că Planul Național de Redresare și Reziliență este axat și pe această componentă digital.

Am abordat această chestiune, foarte importantă, în discuția cu doamna Președinte. Este cunoscut faptul că Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării. Este la fel de clar că relațiile noastre foarte bune sunt o bază solidă pentru o colaborare în acest domeniu. Voi încuraja pe toți responsabilii de la noi din domeniu să contacteze pe omologii lor din Estonia și să încercăm să lucrăm împreună la un concept de succes. Estonia este cu mult, aș spune chiar foarte mult, înaintea noastră în ce privește sisteme de e-guvernare, servicii digitale pentru toții cetățenii, securitatea rețelelor și așa mai departe”, a spus Iohannis.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Președintele român a spus că România are multe de învățat de la Estonia și este optimist în ceea ce privește colaborarea în acest domeniu.

De altfel, Klaus Iohannis a menționat că în cadrul vizitei, joi, ca merge la centrul prin care estonii le arată musafirilor cum văd ei aici, în Estonia, sistemele de e-guvernare, e-servicii și securitatea acestora.