- Studiu: Poluarea aerului amplifică semnificativ cazurile de infectare cu noul coronavirus, spitalizările şi rata deceselor
- Expunerea la particule poluante generează creşterea cu 10% a infecţiilor şi spitalizărilor, iar rata mortalităţii are o creştere de 15%
- Studiul a fost efectuat de cercetători britanici în zone din Țările de Jos
Poluarea aerului favorizează creşterea semnificativă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, spitalizările şi rata deceselor, potrivit unui studiu efectuat de cercetători din Marea Britanie, informează cotidianul The Guardian.
Advertisment
Potrivit studiului, expunerea pe termen lung a persoanelor la particule poluante generează creşterea cu 10% a infecţiilor şi spitalizărilor, iar rata mortalităţii are o creştere de 15%. Studiul a luat în calcul alţi peste 20 de factori, inclusiv densitatea medie a populaţiei, vârsta, spaţiul locativ, ocupaţiile şi obezitatea.
Mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că poluarea aerului probabil conduce la creşterea cazurilor de coronavirus şi a severităţii simptomelor, dat fiind că aerul poluat inflamează plămânii, cauzând boli respiratorii şi cardiace. Dar nu toţi sunt de acord că dovezile de până acum sunt suficient de puternice pentru a demonstra un impact puternic.
Recomandări
Dar echipa care a realizat studiul a concluzionat: „Prin utilizarea datelor detaliate, am descoperit dovezi puternice că există un raport pozitiv între poluarea aerului, mai ales a prezenţei particulelor fine, şi cazuri de Covid-19, internări şi decese. Acest raport se menţine şi după aducerea sub control a unei serii largi de factori explicativi”.
„Am fost frapat de raportul puternic de cauzalitate”, afirmă profesorul Matthew Cole, de la Universitatea din Birmingham, coordonatorul studiului. Concluziile cercetării au fost examinate de savanţi independenţi şi vor fi publicate în revista Environmental and Resource Economics.
Cel mai relevant studiu precedent fusese realizat de Universitatea Harvard şi depistase o creştere cu 8% a ratei mortalităţii din cauza poluării.
„Noi am folosit date mai exacte, mărimea medie a 355 de localităţi olandeze fiind de 95 de kilometri pătraţi, faţă de 3.130 de kilometri pătraţi în cazul districtelor din SUA. Acest lucru înseamnă că sunt analizate mai bine caracteristicile fiecărei regiuni, inclusiv expunerea la poluare”, argumentează profesorul Matthew Cole. Studiul a fost efectuat în Olanda deoarece poluarea este mai accentuată în zonele rurale decât în oraşe, în contextul fermelor de animale.
- „Interstellar” redevine un adevărat succes la 10 ani de la lansare. Cum a influențat formatul IMAX 70mm popularitatea filmului
- Marcel Ciolacu: „România este instabilă”. Criza politică, amplificată de anularea alegerilor
- Microfeminismul câștigă popularitate pe TikTok. Ce reprezintă această tendință
- Lucrezi remote, dar ai vrea să ieși din casă? Parisul și-a deschis porțile pentru coworkeri. Care sunt cele mai spectaculoase locuri
- Cum arată moda anului 2025? George Enache: „O să revedem și estetica quiet luxury”
Partenerii noștri