Departamentul de Stat american a aprobat potenţiala vânzare a zeci de tunuri de artilerie în Taiwan, în cadrul unui acord în valoare de aproximativ 750 de milioane de dolari, contestat vehement de China, informează agenţia Reuters.

Potenţialul contract ar include vânzarea de către SUA a 40 de tunuri de artilerie de tip M109A6, calibrul 155 milimetri, a 1.698 de kit-uri de muniţie şi a unor eventuale actualizări tehnologice. Echipamentele militare vor fi exportate de compania BAE Systems, în urma finalizării negocierilor, a transmis Pentagonul.

Taiwanul a exprimat „sincera recunoştinţă” faţă de hotărârea Administraţiei Joseph Biden. „Echipamentele militare vor permite creşterea capacităţii de reacţie. Susţinerea SUA constituie baza stabilităţii regionale”, a transmis Ministerul Apărării de la Taipei. În 2020, Statele Unite au exportat drone şi sisteme de rachete în Taiwan, în cadrul eforturilor pentru descurajarea unei invazii militare chineze.

Recomandări

CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
BRITANICII CAUTĂ PROFESORI ÎN ROMÂNIA
ACTORUL IAN GELDER A MURIT
BRAZILIA ESTE LOVITĂ DE INUNDAȚII
CINE MERGE ÎN FINALA EUROVISION
SUBVENȚIA CU DE TOATE

Administraţia Chinei a reacţionat vehement la anunţul Statelor Unite. „China se opune ferm vânzărilor de armament în Taiwan” şi va transmite „note de protest”, a comunicat Ministerul de Externe de la Beijing.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice formale cu Taiwanul, un teritoriu cu administraţie proindependenţă considerat de Beijing parte a Chinei. Administraţia Chinei a avertizat că va interveni militar pentru restabilirea deplină a suveranităţii în cazul în care Taiwanul îşi va proclama independenţa. Statele Unite au relaţii informale cu Administraţia proindependenţă din Taiwan.