• Temperatura maximă în București va fi de 31 – 32 de grade Celsius.
  • La munte, vântul va sufla slab și moderat.
  • La mare, vremea va fi normală termic și se va ameliora ca aspect.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat averse și descărcări electrice, la începutul intervalului pe litoral, iar după-amiaza, cu o probabilitate mai mare la munte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar ziua și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în vestul și sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade Celsius, mai scăzute în estul Transilvaniei spre 7 grade Celsius. Dimineața și noaptea, mai ales pe văi și în depresiuni, izolat, se va forma ceaţă.

Vremea în București: Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade Celsius

Vremea va fi frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 – 18 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească, spre 15 grade Celsius.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Vremea la munte: Vântul va sufla slab și moderat

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când izolat se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Vremea la mare: Vremea va fi normală termic și se va ameliora ca aspect

Vremea va fi normală termic și se va ameliora ca aspect. Cerul va mai avea unele înnorări dimineața, când izolat, mai ales în zona deltei, vor mai fi averse slabe, apoi se va degaja treptat.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua, cu viteze la rafală în general de 40 -55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade Celsius, iar cele minime între 18 și 20 de grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 și 25 de grade Celsius.