• Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi cere președintelui Klaus Iohannis să ceară urgent demisia premierului Florin Cîțu.
  • Marcel Ciolacu: „O Românie Normală nu poate fi construită cu un premier penal”.
  • Totodată, PSD solicită respectarea legilor în vigoare care interzic numirea ca ministru a celor condamnați penal.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi cere președintelui Klaus Iohannis să ceară urgent demisia premierului Florin Cîțu, spunând că „o Românie Normală nu poate fi construită cu un premier penal”.

Marcel Ciolacu spune că ore bune a sparat „la o #RomâniaNormală în politică” și la o retragere a premierului Florin Cîțu, care a admis că a fost în închisoare în SUA două zile, după ce a condus sub influența alcoolului.

„Solicit președintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia șefului Executivului” O #RomâniaNormală nu poate fi construită cu un premier penal, chiar dacă este girat de Palatul Cotroceni”, scrie președintele PSD, pe pagina sa de Facebook.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Totodată, PSD solicită respectarea legilor în vigoare care interzic numirea ca ministru a celor condamnați penal.

„Vorbim, domnule președinte și dle Cîțu, de aceleași legi care au încheiat și alte aspirații politice pentru fotoliul de la Palatul Victoria! Românii așteptă un semn de maturitate politică! Nu doar: Wow, șoc, explicații incomplete și scuze…de adolescent întârziat! Atât am auzit astăzi de la premierul Florin Cîțu despre faptul că a stat 2 zile în închisoare”, a mai spus Ciolacu.

Premierul Florin Cîțu a admis că în urmă cu 20 de ani a fost încarcerat două zile în SUA pentru că a condus sub influența alcoolului: „Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Interesant că apare acum informația”.