Am analizat anul din toate unghiurile. Avem o Germanie care vinde energie la prețuri negative, în Belgia, transportul în comun e gratuit, salariul minim garantat e propus în mai multe state ale lumii, mâncarea e tot mai ieftină. Locuințele, accesibile mai tuturor. Pare că trăim epoca post-industrială.

Avem modelul Statelor Unite pe de-o parte, iar China pe de altă parte. Spre ce ne îndreptăm?

Cum vedeți Aleph după un an? Acum știm mai mult? La ce să ne așteptăm peste încă un an? Și la mulți ani, Aleph! În 2022 sărbătorim 2.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Adrian Sârbu: „Generația voastră nu a văzut războiul și nici măcar o revoluție violentă”

„Generația voastră nu a văzut războiul și nici măcar o revoluție violentă. Eu aș spune așa: într-o generație găsești cu atât mai puțin curaj, cu cât mai multă bunăstare. Și este o concluzie pe care, vrem nu vrem, trebuie să o luăm în calcul.

La fel cum trebuie să luăm în calcul și dubla ipostază în care am trăit în acest an. Până la vaccinare, cea mai mare parte dintre noi eram un grup social sau populații sau popoare întregi potențial în pericol de moarte, iar după vaccin am uitat pur și simplu ce a fost în februarie, martie, aprilie, iar acum discută, dacă este bine sau nu să ne vaccinăm.

Lucrul absolut extraordinar este că am trăit un an pe cât de negru, pe atât de alb. Noi am petrecut un an cu frică și am petrecut un an cu aceeași inconștientă exuberanță a scăpării de frică.

Dacă ne întoarcem la ce se vede din ce în ce mai mult din ceea ce înseamnă revoluția economică și socială pe care o trăim în diverse locuri ale pământului nu putem să nu vedem o Chină care după ce zeci de ani după căderea comunismului a fost tăcută în a promova ideologia comunistă. Și avem un model care este reșapat. China vine și spune că ei au reformat comunismul și comunismul ca și model social este superior democrației și este viitorul planetei”.

Adrian Sârbu: „Revoluția media pe care o trăim va readuce repere de care societatea are nevoie”

„Tot ceea ce noi am numit presă, media, acum numim social-media, va fi și Aleph-ul, va fi o fuziune între cele mai importante valori ale jurnalismului și presei, inclusiv a media de entertainment, și modelul social media. Dar ce va supraviețui. Și asta spune optimistul din mine, va supraviețui și va duce mai departe meseria noastră și media ceea ce se numește autoritatea. Capacitatea de a genera un discurs credibil în contraponderea discursului fake.

România are nevoie de repere ideologice, axiologice. Din fericire, jurnalistului, omului de cultură, elitei academice, i se cere acest curaj de a pune lucrurile la punct. În România este multă confuzie azi. De 30 de ani trăim într-un carnaval și oamenii trăiesc foarte bine și oamenii uită și de securitatea lor și, mai ales, că sunt niște nevoi bazice și poate dreptul la viață, dar și dreptul la libertate, sunt foarte importante.

Revoluția media pe care o trăim va readuce repere de care societatea are nevoie”.