Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu excepţia săptămânii 6-13 septembrie, când vor fi mai coborâte, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Săptămâna 06.09.2021 – 13.09.2021

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în cele extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara, dar mai ales în zonele montane.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Săptămâna 13.09.2021 – 20.09.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate, local, în regiunile vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 20.09.2021 – 27.09.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-estice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Săptămâna 27.09.2021 – 04.10.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil uşor mai coborâte în cele nordice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.