• Ludovic Orban a anunţat marţi, în plenul camerei Deputaţilor, că se retrage din grupul parlamentar al PNL.
  • El a spus că îşi va continua activitatea ca parlamentar neafiliat.
  • În discursul său, Orban l-a atacat pe „chiriaşul de la Cotroceni”.

Ludovic Orban a precizat că nu demisionează din partid. Motivul plecării este, spune el, faptul că nu-şi poate respecta angajamentele luate în campania electorală faţă de cetăţeni.

„Nu am altă soluţie pentru a fi consecvent fata de cetăţenii români care mi-au acordat încrederea decât de a mă despărţi, sper temporat, de colegii mei. Ceea ce s-a întamplat în ultimile patru luni depăşeşte orice imaginaţie”, a spus Orban, care a invocat o confuzie politică artificială care a dus la ruperea coaliţiei de guvernare şi a generat „circ politic”.

„Numai lobotomizat aș putea să stau complice la acest atentat asupra interesului naţional”, a spus Orban, care l-a atacat pe preşedintele Klaus Iohannis, chiar dacă nu i-a pomenit numele.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Deputatii PNL să renunţe la golf. PNL trebuie să se întoarcă cu faţa la cetăţean şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni… Am construit o coaliţie, dar acum nu mai avem nimic. Cel care trebuie să stea la cârmă pescuieşte acum sau a fugit la schi. Rămân același om și nu pot să accept ca un partid să îşi bată joc de istoria sa, de înaintaşii săi, să refuze să continue acest proiect de a dezvolta România”, a spus Orban.