„Este exclus să votăm un premier social-democrat în primul an şi jumătate”, spune vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău. El afirmă că PNL are oameni pregătiţi să conducă guvernul.

„PNL are oameni pregătiţi să conducă guvernul. Biroul Executiv propune premierul şi apoi se votează”, spune vicepreşedintele liberalilor Robert Sighiartău.

Întrebat dacă Dan Vîlceanu sau Nicolae Ciucă ar putea fi nominalizaţi pentru a prelua conducerea Executivului, el spune: „nu ştiu dacă aceste nume vor fi propuse, dar ar putea fi propuse şi alte nume”.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

„Avem variante de premier. Din punctul meu de vedere, da (este exclus să fie votat în BEx al PNL un social-democrat pentru funcţia de prim-ministru – n.r.). Deci nu există această variantă pentru mine, ca membru al PNL, dar nici pentru partid, că ţin legătura cu colegii mei şi nu cred că sunt de acord să votăm un premier social-democrat în primul an şi jumătate”, conchide Sighiartău.