• S-a întâmplat între insula danseză Bornholm și orașul Ystad.
  • A fost lansată o operațiune de salvare pentru persoanele dispărute în urma impactului.
  • Cele două nave circulau în aceeași direcție.

Luni, două nave de marfă s-au ciocnit în Marea Baltică, între insula daneză Bornholm și orașul Ystad din sudul Suediei, fiind lansată o operațiune de salvare a cel puțin două persoane, au anunțat autoritățile daneze și suedeze. Nava Karin Hoej, înregistrată în Danemarca, s-a răsturnat și era cu capul în jos, a precizat Administrația maritimă suedeză. La bordul ei se aflau două persoane, care sunt date dispărute, a precizat Centrul de operațiuni comune (JOC) al apărării daneze. Cealaltă navă, Scot Carrier, înregistrată în Marea Britanie, era funcțională, iar echipajul său era în siguranță.

„Pot confirma că s-a produs un accident, dar nu cunosc circumstanțele”, a declarat Soren Hoj, directorul general al companiei de transport maritim Rederiet Hoj, care deține nava Karin Hoej. Nava, care nu era încărcată, naviga de la Sodertalje, în Suedia, la Nykobing Falster, în sudul Danemarcei, cu două persoane la bord, a precizat el.

„Are loc o operațiune majoră de salvare”, a declarat Hoj. Un purtător de cuvânt al Institutului danez de meteorologie a declarat că în zonă era ceață în momentul accidentului, în jurul orei 3.30. Accidentul a avut loc în apele teritoriale suedeze, iar cele două nave navigau în aceeași direcție când au intrat în contact.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Danemarca a ajutat autoritățile suedeze la operațiunile de salvare. O barcă de salvare a fost trimisă de pe insula Bornholm, iar un elicopter fusese trimis din partea daneză. Navele civile aflate în apropiere ajutau, de asemenea, la misiunea de căutare și salvare.

Agenția suedeză de știri TT a citat un purtător de cuvânt al gărzii de coastă suedeze care a declarat că una dintre ambarcațiuni avea 90 de metri lungime, iar cealaltă 55 de metri.