• Tudorel Toader povestește cum i-a fost folosit numele în scandalul Kövesi.
  • Tudorel Toader va publica probele care arată cum i-a fost folosit numele în scrisoarea anti-Kövesi din Financial Times.
  • Interviul cu Tudorel Toader: duminică, ora 20.00, la OFF/OnTheRecord

Poate nu le vezi, dar subteranele politicii și justiției sunt mai întunecate decât îți par la prima vedere. Uite ce dezvăluiri face fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, în emisiunea OFF/OnThe Record, pe Aleph News.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției: „Pe data de 7 martie, sper să nu greșesc, 2019, era procedura de desemnare a procurorului șef european, și a apărut într-un ziar de peste ocean o scrisoare cu numele meu, ministru al Justiției încă, cu numele meu, prin care o denigram pe doamna Kövesi. Eu am aflat de această scrisoare după ce ea a apărut în presa de peste ocean. Am întrebat, mi-a dat-o cineva, o doamnă iarăși care este plină de morală, mi-a dat un email pe care îl am și acum. Și-n care îmi zice: am trimis la…, nu știu ce, faptul era consumat. Orice aș fi spus eu, că nu eu, nu cutare, nu asta, dar zic când ne-am văzut față în față:  zic – aveți relații cu revista aia așa mare, ca să vă publice acolo? Zice da, noi avem cunoștințe, 40.000 de euro, am rezolvat problema.”

Cine a semnat scrisoarea?

Așadar, fostul ministru spune că 40.000 de euro a costat de fapt publicarea scrisorii în Financial Times, pe care n-a trimis-o el, dar a fost semnat. Și cine a semnat-o?

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției: „Acum, eu tot amân de o zi-două să pun scrisoarea trimisă către revistă prin care cer simplu: vă rog, a apărut la dumneavoastră, pe 7, la ora 14 și 19 minute, 7 martie 2019, scrisoarea cum că eu aș fi semnat și adresat împotriva doamnei Kövesi. Vă rog să ne spuneți când ați primit-o, de la cine ați primit-o și cât v-a plătit că eu știu răspunsul, dar să ne clarificăm. Și dacă îl voi primi, sper că îl voi primi, îl voi face public, după cum voi face publică chiar și scrisoarea, dar ăsta-i conținutul ei. Cel care a trimis scrisoare este o persoană omniprezentă.”

După cum vezi, misterul continuă. Dezvăluirile fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, le poți vedea, duminică, de la ora 20.00, în emisiunea OFF/OnTheRecord, numai pe Aleph News.