- Personalul din învățământul preuniversitar a protestat, astăzi, între orele 11.00 și 13.00, în cadrul unei greve de avertisment.
- Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de refuzul guvernanților de a adopta măsuri privind veniturile cadrelor didactice.
- Profesorii care au participat la protest au rămas în școală, dar nu au susținut orele în acest interval.
Salariații din învățământul preuniversitar, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, au protestat, astăzi, între orele 11.00 și 13.00, în cadrul unei greve de avertisment, conform unui comunicat emis de cele două organizații.
Advertisment
Profesorii au participat la acțiunea de protest pentru a-și exprima nemulțumirea față de refuzul guvernului de a negocia cu reprezentanții sindicali și de a adopta măsuri concrete la doleanțele lor. Nemulțumirile principale se referă la veniturile cadrelor didactice, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație. În intervalul orar în care a avut loc greva, profesorii au continuat să îi supravegheze pe elevi, însă nu au susținut orele de predare.
În replică, USR a spus despre greva profesorilor că este „pe deplin justificată”, atribuind vina asupra PSD-ului, în condițiile în care sistemul educațional este subfinanțat, iar social-democrații nu își respectă promisiunile electorale de creștere a salariilor profesorilor. USR a mai subliniat că Guvernul ar trebui să prioritizeze finanțarea și reformele în cele mai importante domenii ale țării – Educație, Sănătate și Justiție.
Recomandări
Doleanțele sindicaliștilor din învățământul preuniversitar sunt:
- acordarea de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic);
- alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei;
- adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
- acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
- plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă;
- suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.
Partenerii noștri