• Dacia a revenit la viață, iar astăzi, aproximativ 350 de oameni au venit la muncă
  • Se lucrează în condiţii speciale, păstrându-se distanţe mari între angajaţi
  • Sindicaliştii spun că producţia ar putea întâmpina probleme din cauza materiei prime care venea din străinătate

Activitatea din uzinele Dacia de la Mioveni a fost reluată, marţi. 358 de oameni au venit la lucru pe bază de voluntariat, iar de săptămâna viitoare, numărul muncitorilor în fabrică va creşte, anunţă reprezentanţii sindicatelor.

Activitatea a început în Uzina Mecanică şi în cea de Vehicule Dacia. Angajaţii vin la muncă pe bază de voluntariat. Ei vor lucra în condiţii speciale pentru a nu exista riscul de îmbolnăviri. Potrivit liderilor de sindicat, în interiorul uzinelor au fost montaţi pereţi despărţitori din pexiglas, iar numărul autobuzelor pe platformă a crescut cu 90.

 „Oamenii au un program normal, de 8 ore, iar spaţiul a fost personalizat, la distanţă de un metru-un metru şi jumătate, despărţită cu pexiglas. Producţia va creşte eşalonat la acelaşi număr de piese care se făcea şi înainte, apoximativ 400 de maşini. La motor, depinde…, cam 20 de motoare să ajungă la banda de montaj.”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Ana, lider de sindicat Departamentul Şasiuri- Punţi

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES

Sindicaliştii sunt sceeptici însă în privinţa numărului de maşini care vor fi produse aici. Potrivit acestora, cel puţin în prima lună, cererea pe piaţa auto va fi mică, dar spun că vor fi probleme şi cu obţinerea pieselelor necesare fabricării de autoturisme.

Activitatea în fabrică va fi reluată integral la începutul lunii mai.