• Negocierile dintre reprezentanţii angajaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, aflaţi în grevă de joi dimineaţa, şi autorităţi au eşuat.
  • O nouă întâlnire este programată luni.
  • Nicuşor Dan a declarat că singura revendicare a fost demisia directorului.

Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport Bucureşti (STB), după ce negocierile au eşuat. Totuşi, unele mijloace de transport ale societăţii se află pe trasee.

Negocierile dintre reprezentanţii angajaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, aflaţi în grevă de joi dimineaţa, şi autorităţi au eşuat.

O nouă întâlnire este programată luni. Anterior, sindicaliştii au spus că primarul general nu a stat mult cu ei, iar Nicuşor Dan a declarat că singura revendicare a fost demisia directorului.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Astfel, luni, pentru a cincea zi la rând, numeroşi şoferi şi vatmani nu s-au întors la serviciu, continuând greva.

Primarul general Nicuşor Dan a declarat că mulţi dintre angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi-au reluat, duminică, activitatea şi sunt mult mai mulţi şoferi şi vatmani care ar fi ieşit la lucru dacă nu ar fi fost „intimidaţi” de sindicat.

Mulţi angajaţi STB şi-au reluat azi (duminică – n.r.) activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie şi troleibuze şi un număr mic de autobuze. Salut decizia celor care au înţeles că rezolvarea problemelor se face prin dialog, respectând legea”, a spus primarul general Nicuşor Dan, pe Facebook.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au intrat joi dimineaţă în grevă spontană. Tribunalul Bucureşti a suspendat protestul, însă angajaţii STB au continuat să nu vină la serviciu.

Oamenii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate şi demisia actualului director. Potrivit sindicaliştilor, un şofer de la STB câştigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deşi lucrează sâmbăta, duminica şi în alte zile libere.