• Șeful AIEA a spus că sistemele nu sunt compromise și că activitatea se desfășoară în mod normal.
  • Acesta este pregătit să se deplaseze cât mai curând posibil la Cernobîl, pentru a se consulta cu omologii ucraineni.
  • Centrala a fost lovită vineri de dimineață de către ruși.

După incendiul care a luat naștere la centrala Zaporojie, în urma bombardamentelor efectuate de către ruși, șeful AIEA a spus că sistemele nu sunt compromise și că activitatea se desfășoară în mod normal. Mai mult decât atât, a solicitat sprijinul Consiliului de Securitate al ONU pentru eforturile AIEA.

Considerăm că, din punct de vedere tehnic, funcţionarea continuă în mod normal, deşi, aşa cum am subliniat în faţa consiliului de guvernatori al AIEA, nu există, desigur, normalitate în această situaţie, în condiţiile în care există, desigur, forţe militare care se ocupă de sit„, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

El a precizat că este, în continuare, în contact cu oficialii ucraineni, inclusiv cu compania care operează instalaţiile şi cu operatorii de la Zaporojie. De asemenea, este pregătit să se deplaseze cât mai curând posibil la Cernobîl, pentru a se consulta cu omologii ucraineni, a spus el.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dacă va fi necesar, atunci când va fi necesar” se va consulta cu „forţele responsabile pentru a stabili un cadru stabil, astfel încât să poată fi respectate principiile de bază ale siguranţei şi securităţii, începând cu integritatea fizică a instalaţiilor„, a mai spus șeful AIEA.

Când a avut loc atacasul Centralei Zaporojie

Cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost lovită vineri dimineață de un bombardament rusesc, declanșând un incendiu la unul dintre cele șase reactoare ale sale și ridicând temerile privind un dezastru care ar putea afecta întreaga Europă Centrală timp de decenii, precum cel de la Cernobîl din 1986, a scris AP.

Îngrijorările au dispărut după ce autoritățile ucrainene au anunțat că incendiul a fost stins și că, deși compartimentul reactorului a fost avariat, siguranța unității nu a fost afectată.

Dar, chiar dacă centrala nucleară din Zaporizhazia are un proiect diferit de cel de la Cernobîl și este protejată împotriva incendiilor, experții în securitate nucleară și Agenția Internațională pentru Energie Atomică avertizează că purtarea unui război în interiorul și în jurul unor astfel de instalații prezintă riscuri extreme.