• Pentru 1 Mai, turiștii caută în general sejururi la mare, de la litoralul românesc la Antalya și Hurghada.
  • Turiștii se relaxarează de Paște și în Grecia, Macedonia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, România, în general oferta din 2022 fiind cu mult mai mare față de anul trecut.
  • O vacanță la mare costă de la 595 de lei/persoană pentru trei nopți de cazare la un hotel de trei stele din Mamaia.

Ridicarea restricţiilor de călătorie a revitalizat cererea de vacanţe pentru Paște și 1 Mai, fiind necesară suplimentarea ofertelor ori a numărului de locuri pentru Bulgaria şi Turcia.

Potrivit unui comunicat al Hello Holidays, organizator de sejururi şi circuite, pentru zilele libere de la finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, românii caută vacanţe de cel puţin trei-patru zile în Bulgaria, Turcia, Grecia, Dubai, Egipt, dar şi România, pentru care alocă, în medie, un buget de 350 euro/persoană.

Condiţiile pentru accesul în destinaţiile de vacanţă sunt clare, majoritatea ţărilor acceptând fie certificatul european care atestă vaccinarea, fie pe cel pentru trecerea prin boală, fie rezultatul negativ al unui test RT-PCR, ori al unui test antigen, cerinţele pentru returul în România din state non-UE au fost eliminate, ceea ce face ca prima vacanţă fără restricţii majore să fie cea de Paşte.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Cele mai căutate destinaţii pentru sărbătorile pascale sunt Albena, Nisipurile de Aur şi Kusadasi-Istanbul. Vacanţa în Bulgaria costă de la 162 de euro/persoană/hotel de patru stele cu all inclusive, pentru trei nopţi, din 22 aprilie. În Turcia, turiştii îmbină programul de vizite la Troia, Cetatea Pergamon, vechiul sat grecesc Sirince, Pamukkale, Efes şi Casa Fecioarei Maria, Istanbul cu relaxarea în Kusadasi, iar în noaptea de Înviere participă la slujba de la Biserica Aya Fotini din Izmir. Programul de opt nopţi costă 349 de euro/persoană în perioada de Early Booking.

„Este evident că oamenii au lăsat pandemia în urmă şi vor să îşi petreacă timpul liber ca înainte, alături de familie, de prieteni. Au fost încurajaţi şi de simplificarea condiţiilor de călătorie din ultimul timp. O cerere peste aşteptări pentru vacanţe în Bulgaria şi Turcia ne-a pus în situaţia să adăugăm locuri. Pentru vacanţa în Bulgaria am alocat deja două autocare, pentru cea în Kusadasi am început cu unul, apoi am suplimentat cu unul şi este posibil să ajungem la trei în total. Mai sunt trei săptămâni până la Paşte, iar cererile sunt constante”, declară Denisa Oprea, director de marketing al organizatorului de sejururi.

Turiştii se relaxarează de Paşte şi în Grecia, Macedonia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, România, în general oferta din 2022 fiind cu mult mai mare faţă de anul trecut, datorită ridicării restricţiilor de călătorie, iar preţurile sunt nemodificate. Astfel, vacanţa de patru zile de Paște în Grecia, Paralia Katerini ori Insula Evia, costă de la 149 de euro/persoană, respectiv de la 169 de euro/persoană. Paştele petrecut la Mamaia costă 595 de lei/persoană/trei nopţi/hotel de trei stele, iar într-un circuit de cinci zile la Cazanele Dunării, de la 974 de lei/persoană.

„Prin decorațiuni, meniuri, atmosferă, și fiind alături de cei dragi, turiștii vor avea o vacanță de Paște așa cum își doresc. Se vor relaxa la plajă, în centrele SPA, la spectacolele organizate la hoteluri, pot merge în excursiile opționale din fiecare destinație, de la croaziere de o zi la jeep safari, shopping, vizitarea siturilor arheologice, a mănăstirilor”, precizează directorul de marketing Hello Holidays

Vacanţa la temperaturi ridicate, de vară, în Hurghada, costă de la 566 de euro/persoană/şapte nopţi, cu toate taxele incluse, zbor charter, la un hotel de patru stele. Iar în Antalya, pe primul zbor charter din sezonul 2022, pentru care pachetele s-au vândut deja, în totalitate, în jur de 400 de euro de persoană, la un hotel de patru stele cu all inclusive.

Pentru 1 Mai, turiştii caută în general sejururi la mare, de la litoralul românesc la Antalya şi Hurghada. O vacanţă la mare costă de la 595 de lei/persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele din Mamaia. În timp ce vacanţa în Antalya, care începe din 29 aprilie, costă de la 395 de euro/persoană/hotel de patru stele cu all inclusive şi de la 419 euro/persoană/hotel de cinci stele, cu all inclusive. În Egipt începe chiar din 1 mai şi costă de la 469 de euro/persoană/hotel patru stele cu demipensiune şi de la 522 de euro/hotel de cinci stele cu all inclusive.