- Patru senatori propun modificarea Legii carantinei.
- Decizia de izolare ar putea fi contestată în termen de 24 de ore.
- În alte 24 de ore, instanţa de judecată va soluţiona sesizarea ta.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 136/2020, cunoscută drept Legea carantinei, a fost înregistrată luni în Parlament şi prevede instituirea unui termen de 24 de ore în care dacă ești pacient asimptomatic sau simptomatic poți contesta, în instanţă, decizia de izolare luată de autorităţi.
Advertisment
„Stabilirea unui termen scurt, de cel mult 24 de ore, pentru introducerea unei acţiuni judiciare este justificată de faptul că izolarea persoanelor nu poate depăşi 48 de ore. Modificarea operată va permite creşterea eficacităţii mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încat soluţionarea acestuia să se poată realiza de catre instanţa de judecată în interiorul celor 48 de ore“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Pentru că în acest moment nu este prevăzut un termen de sesizare a instanţei, legea este interpretată diferit, motiv pentru care e nevoie de o aplicare unitară a măsurilor.
Recomandări
Termenul de 24 de ore va fi valabil şi în cazul proceselor aflate în curs de soluţionare la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.204. Ucraina a atacat o fabrică de praf de pușcă rusească
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 615. Prim-ministrul palestinian îndeamnă UE să facă presiuni asupra Israelului
- Nicușor Dan a prezentat la Odesa variantele pentru desemnarea Premierului României: „Există opțiunea de lider de partid, a rotație Premierilor sau a unui tehnocrat”
- Harvey Weinstein a fost găsit vinovat de agresiune sexuală într-un nou proces în New York. Condamnarea se adaugă sentinței de 16 ani
- România „funcționează” pe interimate. Nicușor Dan se ocupă de orice altceva în afară de formarea unui Guvern