• Miercuri, Nagaenthran K. Dharmalingam a fost spânzurat, după ce a fost găsit vinovat, în anul 2009, de trafic a cel puțin 43 de grame de heroină în Singapore.
  • În instanțele din orașul-stat, mai multe apeluri cu privire la sentința care i-a fost dată au fost respinse.
  • Biroul Central de Narcotice din Singapore a declarat, în cadrul unei declarații, că „Nagaenthran știa ce face, dar și că nu suferea de dizabilitate intelectuală”.

Un bărbat din Malaezia a fost condamnat la moarte, după ce a fost găsit vinovat pentru trafic de droguri. Cu toate acestea, Guvernul din Singapore și-a apărat decizia de a-l executa, după ce aceasta a fost criticată la nivel internațional din cauza îngrijorărilor bazate pe IQ-ul bărbatului.

Miercuri, 27 aprilie, Nagaenthran K. Dharmalingam a fost spânzurat, după ce a fost găsit vinovat, în anul 2009, de trafic a cel puțin 43 de grame de heroină în Singapore. În instanțele din orașul-stat, mai multe apeluri cu privire la sentința care i-a fost dată au fost respinse.

Avocații bărbatului de 34 de ani, Biroul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite și omul de afaceri Richard Branson sunt cei care au pledat pentru salvarea de la moarte a lui Nagaenthran K. Dharmalinga, conform Bloomberg.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Aceștia au cerut guvernului din Singapore să nu îl execute, deoarece bărbatul s-ar fi confruntat cu un handicap intelectual. La această concluzie au ajuns aceștia, în urma unui rezultat al unui test IQ venit din partea unui psiholog, în anul 2013. Psihologul desemnat de instanță a apreciat că vinovatul avea un IQ de doar 69.

Biroul Central de Narcotice din Singapore nu a fost de acord cu ipotezele aduse de apărătorii bărbatului

Cu toate acestea, Biroul Central de Narcotice din Singapore a declarat, în cadrul unei declarații, că „Nagaenthran știa ce face, dar și că nu suferea de dizabilitate intelectuală”.

„Au existat multe informații eronate care au fost difuzate în legătură cu Nagaenthran, în special în ceea ce privește starea sa mintală”, a mărturisit agenția, întărind ipoteza lor cu două exemple de situații similiare, petrecute în urmă cu un an, în Statele Unite ale Americii.

În cadrul unui comunicat de presă din data de 25 aprilie, Biroul ONU pentru Drepturile Omului s-a arătat îngrijorat cu privire la „o creștere rapidă a numărului de avize de execuție emise de la începutul anului în Singapore”.

Cu toate acestea, națiunea din Asia de Sud-Est a renunțat la a mai aplica pedeapsa cu moartea pentru diferite infracțiuni, însă persoanele acuzate de trafic de droguri sunt grav pedepsite, la fel și cele acuzate de infracțiunile legate de producție.