• Armata rusă va folosi delfini în lupta maritimă din Marea Neagră, pregătind aceste „arme” încă din 2014, după anexarea și orașului-port Sevastopol.
  • Potrivit USNI News, nu se cunosc foarte multe detalii despre modul în care delfinii au fost antrenați să servească scopurilor armatei ruse.
  • Rușii au o istorie „aparte” când vine vorba de utilizat animale pe câmpul de luptă, cel mai cunoscut caz fiind al câinilor maidanezi pe care soldații ruși lipeau explozibil în Al Doilea Război Mondial.

Armata rusă va folosi delfinii în lupta maritimă din Marea Neagră, pregătind aceste „arme” încă din 2014, după anexarea orașului-port Sevastopol. Rușii au antrenat delfini încă din 2014, conform unor imagini din satelit, arătate de americani.

Conform USNI News, Rusia a înconjurat baza navală cu delfini, însă nu se știe exact ce ar trebui să facă inteligentele mamifere.

Potrivit sursei citate, Marina rusă a amplasat două țarcuri pentru delfini la intrarea în portul Sevastopol, adăpostite chiar în interiorul unui dig. Mamiferele  au fost mutate acolo în februarie, în jurul perioadei invaziei Ucrainei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Sevastopol este cea mai importantă bază navală a Marinei Ruse din Marea Neagră. Specialiștii militari cred că delfinii pot fi însărcinați cu operațiuni de contra-scafandri, lucru care ar putea împiedica forțele ucrainene de operațiuni speciale să se infiltreze în portul sub apă pentru a sabota navele de război.

Delfinii, folosiți și pentru spionaj

Cum vor face delfinii acest lucru, nimeni nu se știe exact, însă se bănuiește că delfinii pot fi antrenați să tragă spre fundul apei soldații dușmani. Cu toate acestea, ar putea exista și scenarii mai triste, luând în considerare îndeletnicirile tradiționale ale rușilor pe vreme de război. De asemenea, mamiferele pot fi folosite și pentru spionaj, drept dovadă balena găsită de norvegieni în 2019.

Pe 23 aprilie 2019, o balenă beluga dresată a apărut în nordul Norvegiei. Supranumită „Hvaldimir” de către localnici, se crede că această balenă a scăpat din programul Marinei Ruse, potrivit BBC.

Foto: Captură Twitter

Rusia are un proiect secret de mai mulți ani drirect legat de programele de mamifere marine, inclusiv în operațiuni speciale în zona Arctică.

În nordul arctic, Flota de Nord a Rusiei folosește diferite tipuri de mamifere marine. Balenele Beluga și focile, ambele cu straturi grele de grăsime pentru a păstra căldura, sunt mai bine protejate împotriva frigului decât delfinii cu nas de sticlă folosiți în Marea Neagră.

Câinii explozivi, nebunia rușilor

Câinele au fost mereu cel mai bun prieten al omului și, probabil, cel mai folosit animal în războiurile omenirii. Fiind ușor de dresat, câinii transportau, încă din antichitate, diverse medicamente sau hrană celor aflați în nevoie pe front. Doar că, rușii le-au găsit o nouă întrebuințare pe frontul de Est începând cu 1941.

Câinii erau înfometați și învățați să primească hrană de sub burta unui tanc. Pe spate le era atașat explozibil dotat cu un sistem menit să explodeze când patrupedul ajungea la destinație. Planul nu a fost unul de success, mulți câini explodând înainte de a ajunge sub tancuri, speriați de zgomotul războiului.

Foto: Captură Youtube

Cu toate acestea, a avut un efect teribil asupra soldaților naziști aflați pe front. În cartea sa Stalingrad, istoricul militar Antony Beevor vorbește despre scrisori ale trupelor germane spre familiile din Berlin.

În aceste scrisori, majoritatea soldaților se plâng de faptul că orice câine maidanez le iese în cale trebuie împuscat, demoralizând teribil armata. Pentru ruși, însă, scopul a scuzat mereu mijloacele.