• Președintele Finlandei anunță oficial că țara sa va depune cerere de aderare la NATO.
  • FDA a aprobat un medicament injectabil pentru îmbunătăţirea controlului glicemiei în sânge la adulţii cu diabet zaharat de tip 2.
  • Fondul Proprietatea anunță că preţul energiei pe piaţa din România va rămâne ridicat în următorii ani, la un alt nivel faţă de preţurile cu care am fost obişnuiţi până acum.
  • Bursa de Valori București a pierdut 3,5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână.
  • Samsung Electronics vrea să crească preţurile semiconductorilor pe care îi produce cu până la 20%.
  • Browser-ul Chrome va oferi o opțiune prin care utilizatorii vor putea genera carduri virtuale, cu ajutorul cărora să facă plățile online, pentru a evita expunerea informațiilor de pe cardurile bancare.
  • Ucraina a câștigat Eurovision 2022. Reprezentatul României, WRS, s-a clasat pe locul 18.
  • Însă, organizatorul concursului a anunțat că a decis să elimine notele oferite de juriile din șase țări din cauza unor nereguli. Printre juriile descalificate s-ar număra și juriul din România.
  • Liverpool a câştigat Cupa Angliei la fotbal, pentru a opta oară în istorie, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 6-5 la loviturile de departajare.
  • Vei avea parte de vreme plăcută în capitală. Maxima zilei de astăzi se ridică la 23 de grade celsius.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE