• Metrorex a anunțat joi că în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției se simte miros de fum.
  • Personalul Metrorex a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel.
  • Circulația trenurilor a revenit la normal în scurt timp. Incidentul vine la două zile după incendiul produs marţi la o garnitură, între staţiile Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii.

Metrorex a anunțat joi că în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției se simte miros de fum. Conform Metrorex, au fost probleme tehnice la un tren care a plecat din stație”.

Incidentul s-a produs în jurul orei 05:00, când echipele de intervenţie Metrorex au constatat deteriorarea din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare.

Personalul Metrorex a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

În scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor două stații până la remediere. După verificări, stațiile au redeschise. Metrorex precizează că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați.

Circulația trenurilor a revenit la normal în scurt timp. Incidentul vine la două zile după incendiul produs marţi la o garnitură, între staţiile Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii.

Reamintim că marţi dimineaţă, au fost evacuate 172 de persoane, 25 au fost evaluate medical, iar doi pasageri au fost transportați la spital, în urma unui incendiu izbucnit în dreptul staţiei Piaţa Romană.