• Guvernul a adoptat, luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a alinia art. 155 alin. 1 din Codul Penal la decizia recentă a Curţii Constituţionale privind prescripţia, astfel încât să se evite ca diverşi inculpaţi să scape prin prescrierea faptelor.
  • Potrivit OUG adoptate luni, articolul 155 aliniatul 1 va avea conţinutul următor: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care potrivit legii trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.
  • Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că este o intervenţie punctuală care era necesară pentru a evita o discontinuitate legislativă care ar fi condus la compromiterea foarte multor dosare aflate pe rolul instanţelor.

Guvernul a adoptat, luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a alinia art. 155 alin. 1 din Codul Penal la decizia recentă a Curţii Constituţionale privind prescripţia, astfel încât să se evite ca diverşi inculpaţi să scape prin prescrierea faptelor.

Potrivit OUG adoptate luni, articolul 155 aliniatul 1 va avea conţinutul următor: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care potrivit legii trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Această intervenţie legislativă a fost cerută imperios chiar prin comunicatul CCR care menţionează termenul de „intervenţie imediată” pentru a alinia legislaţia deciziei respective. Această intervenţie a fost susţinută şi de poziţia Parchetului General, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Ministerului Public cu care ne-am consultat imediat şi care ne-a confirmat analiza în sensul că o pasivitate sau întârziere în intervenţia legislativă ar fi condus la un efect nedorit, chiar devastator asupra multor anchete şi implicit asupra obiectivelor guvernului din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”, a spus Predoiu.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Porivit ministrului Justiţiei, nu în ultimul rând este vorba de o intervenţie care vizează protecţia cetăţeanului, pentru că păstrarea cadrului legislativ consacrat combaterii infracţionalităţii de toate tipurile şi reprezintă o măsură prin care statul protejează siguranţa cetăţeanului.