• Franţa sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară de 14 Iulie pe celebrul Champs-Elysées.
  • Emmanuel Macron va asista în cursul dimineţii la parada de pe Champs-Elysées la posturile France 2 şi TFI.
  • În jur de 6.300 de persoane vor participa la parada din acest an, alături de 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.

Franţa sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară de 14 Iulie pe celebrul Champs-Elysées, dar revenirea războiului în apropierea Europei dă un caracter aparte acestei parade, la care un loc de cinste îl vor avea ţările de pe flancul estic al NATO şi trupele franceze desfăşurate în această regiune, transmite presa franceză.

Emmanuel Macron va asista în cursul dimineţii la parada de pe Champs-Elysées la posturile France 2 şi TFI, primul său interviu televizat de când a fost reales, într-un context politic intern complex după ce coaliţia sa a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională în urma alegerilor din iunie.

Tema defilării

Tema defilării din 2022 este Împărtăşim flacăra„, o triplă referinţă la legătura armată-naţiune, la flacăra Rezistenţei întrupată de Hubert Germain – ultimul dintr-un grup de luptători decoraţi pentru că au ajutat la eliberarea Franţei de sub ocupaţie nazistă, decedat anul trecut – şi la flacăra olimpică a cărei depozitară este Franţa până la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. De altfel, medaliaţi olimpici şi paralimpici vor face parte din cortegiu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

6.300 de persoane vor participa

În jur de 6.300 de persoane vor participa la parada din acest an, alături de 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.

Defilarea va fi deschisă de drapelele a nouă state invitate, majoritatea dintre ele vecine Rusiei sau Ucrainei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Trupe franceze desfăşurate recent pe flancul de est al Europei le vor însoţi.

Franţa şi-a întărit considerabil misiunile de reasigurare în regiune de la începutul războiului. Aproximativ 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă în România la sfârşitul lui februarie, în cadrul NATO, iar Parisul este pregătit să suplimenteze acest contingent la nevoie.

Franţa participă, de asemenea, la misiuni de reasigurare terestră şi aeriană în Estonia şi avioane franceze de luptă Rafale contribuie la apărarea spaţiului aerian polonez.

Bugetul armatei va ajunge în 2023 la 44 miliarde de euro

Ţinând cont de războiul din Ucraina, dar şi de inflaţie, preşedintele Macron a anunţat o reevaluare” a legii de programare bugetară militară 2019-2025 pentru a ajusta mijloacele la ameninţări„. Bugetul armatei va ajunge în 2023 la 44 miliarde de euro, însă conflictul de mare intensitate din Ucraina a scos la iveală carenţele armatei franceze, mai ales în materie de muniţii.

Circa 125.000 de forţe de ordine au fost mobilizate în toată Franţa pentru a veghea la buna desfăşurare a sărbătorii naţionale, care va fi o ocazie pentru Vestele galbene” să manifesteze în capitală în cursul după-amiezii.

Focuri de artificii vor ilumina în cursul serii cerul Franţei

Focuri de artificii vor ilumina în cursul serii cerul Franţei, lovită de o caniculă puternică şi cu o mare parte a teritoriului ameninţată de incendii.

Parada din acest an va prilejui şi expunerea noilor echipamente ale armatei franceze, precum vehiculul blindat de recunoaştere Jaguar şi vehiculul blindat de nouă generaţie Griffon.

În schimb, elicopterul uşor Alouette şi avionul de apărare Mirage 2000C îşi vor face ieşirea din scenă.

Demonstraţie aeriană

Demonstraţia aeriană, la care vor participa mai multe aparate europene, va include pentru prima oară drona Reaper.

Spectacolul se va încheia cu un cântec compus special pentru această ocazie, numit France” şi interpretat de artista Candice Parise.

Macron le va vorbi apoi francezilor într-o discuţie televizată, în care ar urma să fie abordată situaţia politică internă, agenda guvernului fragilizat de recentele alegeri legislative, măsurile ce vor fi luate pentru atenuarea consecinţelor economice şi sociale ale războiului asupra francezilor.