• Pe 28 iulie este sărbătorită în premieră Ziua Statului Ucrainean.
  • Ziua Statalității a fost creată de către Volodimir Zelenski.
  • Zelenski: „Vom sărbători pentru că ucrainenii nu pot fi înfrânți”.

Pe 28 iulie Ucraina a sărbătorit în premieră Ziua Statalității Ucrainene. Sărbătoarea instituită de Volodimir Zelenski acum un an, este marcată în plină invazie rusă, în condiţiile în care forţele ruse au lansat la primele ore ale dimineţii cel puţin 20 de rachete dinspre Belarus numai asupra regiunilor Cernigov şi Kiev. Prin această sărbătoare Ucraina contrazice afirmaţiile Moscovei că nu este deloc un stat real, ci o entitate artificială.

Se poate spune că pentru noi, fiecare zi este o zi a statului. Luptăm în fiecare zi pentru ca toți cei de pe planetă să înțeleagă, în sfârșit, că nu suntem o colonie, o enclavă sau un protectorat, nu suntem o provincie, un Eyalet sau un pământ al coroanei, nu suntem o parte a unor imperii străine, nu suntem o parte a unei țări, nu suntem o republică federală, nu suntem o autonomie, nu suntem o provincie, ci un stat liber, independent, suveran, indivizibil și independent.

Ziua de 28 iulie este una extrem de importantă pentru poporul ucrainean. În anul 988, la această dată, marele cneaz Vladimir I al Kievului a adoptat oficial creștinismul. Acest moment a fost sărbătorit ani la rând de către ruși și ucraineni deopotrivă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Oamenii au nevoie de simboluri, au nevoie de elemente de unitate. Ori faptul acesta de a aminti cauza pentru care luptă până la urmă nu, pentru statul Ucrainean. Evenimentul acesta se adreseaza și ucrainenilor care au părăsit granitele Ucrainei mergând spre Occident și de a le aduce aminte că Ucraina continuă să existe.