• Diplomați din întreaga lume nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui tratat al Națiunilor Unite menit să protejeze viața marină în marea liberă.
  • Obiectivul global este de a rezerva 30% din suprafața oceanelor ca un fel de sanctuar marin.
  • Sănătatea oceanelor este esențială pentru combaterea schimbărilor climatice, deoarece peste 90% din excesul de căldură provocat de schimbările climatice este absorbit de mări.

O conferinţă ONU ce a avut ca scop semnarea în premieră mondială a unui tratat cu caracter obligatoriu pentru protejarea vieţuitoarelor marine în largul mărilor şi oceanelor s-a încheiat la New York fără un rezultat concret, după negocieri care au durat două săptămâni, potrivit AP.

Deşi au fost făcute anumite progrese, negociatorii nu au ajuns la un acord final, au anunţat în prima parte a zilei de sâmbătă organizatorii Conferinţei Interguvernamentale pentru Biodiversitatea Marină din Zonele aflate dincolo de Jurisdicţiile Naţionale.

A fost evident încă din perioada premergătoare conferinţei că aceste negocieri urmau să fie dificile, întrucât ţările lumii aveau puncte de vedere foarte diferite.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De exemplu, prioritatea statelor din Uniunea Europeană a fost aceea de a obţine progrese în ceea ce priveşte viitoarea înfiinţare a unor zone marine protejate şi evaluări privind impactul activităţilor umane asupra mediului.

Două treimi din oceanele de pe Terra aparţin unor perimetre denumite ,,mare liberă” şi, din acest motiv, sunt în mare măsură zone nereglementate prin lege. Un acord pentru protejarea vieţuitoarelor din largul mărilor şi oceanelor a făcut obiectul unor negocieri purtate în ultimii 15 ani cu ocazia a patru conferinţe precedente.