• Parlamentul European a adoptat miercuri, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri, o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în UE.
  • Cele mai mari salarii minime sunt în Luxemburg, Irlanda şi Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia şi Estonia.
  • În UE, 21 din 27 de ţări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte şase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nivelurile salariilor sunt determinate prin negocieri salariale colective.

 Parlamentarii Uniunii Europene au adoptat miercuri o nouă legislaţie menită să garanteze salarii minime ,,decente” pentru lucrătorii din cele 27 de state membre.

Votul – cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri – a avut loc în contextul în care inflaţia şi facturile la energie au crescut vertiginos şi multe gospodării supravieţuiesc de pe o lună pe alta, potrivit AP.

Salariile minime în UE variază foarte mult, iar stabilirea unui salariu minim rămâne o competenţă a ţărilor membre. Cele mai mari salarii minime sunt în Luxemburg, Irlanda şi Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia şi Estonia, potrivit datelor UE.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Conform noii legi, ţările membre vor trebui să garanteze ,,că salariile lor minime naţionale permit lucrătorilor să ducă o viaţă decentă, ţinând cont de costul vieţii şi de niveluri mai largi de salarizare” , a precizat Parlamentul.

Legislaţia se va aplica tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau o relaţie de muncă.

Guvernele UE vor avea la dispoziţie doi ani pentru a se conforma legislaţiei după ce aceasta va fi aprobată oficial de Consiliul European, probabil la sfârşitul acestei luni.

,,Preţurile pentru alimente, facturi de energie şi locuinţe explodează. Oamenii se luptă cu adevărat să ajungă la sfârşit de lună. Nu avem timp de pierdut” , a declarat Agnes Jongerius, deputat din partea grupului Socialiştilor şi Democraţilor.