• El apreciază că, în România, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut.
  • Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocşe, Consilier de Stat – Departamentul Climă şi Sustenabilitate.
  • Iohannis susține că România contribuie „cu un număr considerabil de iniţiative din zona instituţională, academică, asociativă, neguvernamentală şi de business”.

Schimbările climatice au implicaţii directe asupra siguranţei şi bunăstării cetăţenilor din România, Europa şi întreaga lume, a transmis Klaus Iohannis, într-un mesaj în cadrul Climate Change Summit, eveniment regional pe tema schimbărilor climatice organizat la Bucureşti.

„Schimbările climatice au implicaţii directe asupra siguranţei şi bunăstării cetăţenilor din România, Europa şi întreaga lume. Acumularea dovezilor ştiinţifice cu privire la accelerarea acestor schimbări mă preocupă ca cetăţean, ca specialist în fizică, precum şi ca preşedinte. Stimularea efortului naţional de limitare a schimbărilor climatice şi de creştere a calităţii mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate. În acest sens, susţin politicile publice de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice. În acelaşi timp, mă implic în cadrul Consiliului European şi în diferite structuri internaţionale, împreună cu alţi şefi de stat, în identificarea unor soluţii pentru această provocare majoră cu care ne confruntăm”, transmite Klaus ohannis.

El apreciază că, în România, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut, „cu un număr considerabil de iniţiative din zona instituţională, academică, asociativă, neguvernamentală şi de business”.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Acest eveniment de anvergură regională reprezintă un exemplu elocvent. În această cursă contra cronometru pentru limitarea schimbărilor climatice este nevoie de implicarea tuturor, din varii sectoare şi domenii profesionale. Provocarea este majoră, dar trebuie să rămânem optimişti că împreună îi putem face faţă. Dincolo de provocările inerente, tranziţia climatică aduce multiple beneficii, printre care enumăr îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii publice, dezvoltarea de noi ramuri economice mai puţin poluante, locuri de muncă în domeniul sustenabilităţii sau creşterea securităţii energetice prin investiţii în proiecte energetice cu amprentă redusă de carbon. Abordarea eficientă a schimbărilor climatice este una integrată, cu intervenţii pe mai multe paliere şi soluţii adaptate contextului regional, naţional şi local. Administraţia Prezidenţială sprijină efortul naţional de răspuns la schimbările climatice cu raportul Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România, lansat pe 8 septembrie şi aflat în prezent în dezbatere publică”, încheie şeful statului.

Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocşe, Consilier de Stat – Departamentul Climă şi Sustenabilitate.